de Andreea Tcaciuc

ilustrație: Sofia Șerb

 

 

O fiinţă intermitentă în propria intermitenţă, îşi pierde memoria încercând să-şi marcheze moartea. Nu este o mizerie patetică, ci resemnată deoarece nimic nu-ţi oferă mai multă valoare şi notorietate decât singurul act definitiv. Dar cu siguranţă ştii că nu eşti primul care a făcut din sine un caz, Socrate a fost primul şi spre deosebire de tine, a făcut-o cu mai mult bun gust, neînconjurat de kitsch-ul acestui secol. Sigur nu a stat singur la masă, la beţia nimicirii ridicând senin cretin paharul strigând ca un microbist „Ex tunc”. Ce zgomot face timpul când eşti trist. Memoria îţi sângerează, înconjurat de efemer, răstignit în infinit, vezi şi respiri vid. Într-un colţ al propriului muyeu, ai ajuns sclav al propriei persoane, dependent de obsesia paradoxului. Complexele, fricile te atacă şi îţi sfâşie ultima pieliţă de umanitate. Te văd zăcând în balta lacrimilor mele, iar în urletele himerelor tale aud un gând ,, Să mă sinucid sau mai bine să beau o cafea ?. Stai… nevoia de a fi primul, tot nu eşti primul, Camus a fost înaintea ta, o lipsă de autenticitate până la ultima oxigenare a creierului, repugnant mod de a-ţi afirma pretenţia de intelectual.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

APARITIA NOULUI NUMAR AL REVISTEI -126 Days 0 Hours 15 Minutes 39 Seconds pana la aparitie
CAN'T WAIT